O mașină în care se aflau o femeie și copilul ei a fost lovită de tren, miercuri dimineața, în comuna Timișești, județul Neamț. Copilul a fost scos de participanții la trafic în stare inconștientă, dar în viață.
Potrivit ISU Neamț, o mașină a fost lovită de tren în comuna Timișești, iar în interior se aflau două persoane, mamă și copil.
„Copilul a fost scos de participanții la trafic. Acesta a fost preluat în stare de inconștiență, cu semne vitale. Conducătoarea auto este încarcerată. Se acționează pentru scoaterea victimei din autoturism”, informează ISU Neamț.
Copilul a fost preluat de ambulanță și transportat la CPU Târgu Neamț.
De asemenea, după ce a fost scoasă din mașină și mama copilului a fost dusă la spital, în stare gravă, potrivit www.stiri-neamt.ro.