0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPeste 47 de tone de deşeuri, oprite la intrarea în țară

Peste 47 de tone de deşeuri, oprite la intrarea în țară

Peste 47 de tone de deșeuri au fost oprite la Frontierele Borş II şi Nădlac II, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră din Oradea.

Trei automarfare conduse de către trei cetăţeni români transportau îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier şi saltele uzate de la diferite societăţi comerciale din Germania şi Olanda pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mijloacele de transport erau încărcate cu 47.500 kg de deşeuri pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS