O femeie ar fi fost omorâtă în bătaie de o alta, iar martor al crimei a fost un bărbat cu care cele două au petrecut până în această dimineaţă, într-o garsonieră din Bucureşti. Bărbatul a sunat la 112 și a anunțat agresiunea. Crima a avut loc de dimineață, în jurul orei 6.00. Victima a a fost invitată de un bărbat în garsoniera în care acesta locuia alături de o altă femeie.
Cei trei au mâncat, au băut, au petrecut timp împreună, însă după mai multe pahare de alcool între cele două femei a izbucnit o ceartă care a culminat cu o bătaie.
Una dintre femei a ajuns să o lovească atât de tare pe cealaltă încât a omorât-o, potrivit stirileprotv.ro.
Bărbatul a sunat la 112 și a solicitat ajutorul ambulanței spunând că a avut loc o agresiune în garsoniera în care el locuia.
La fața locului au ajuns medicii, care au constatat că femeia decedase, așa că au anunțat Poliția. Ajunși la fața locului polițiștii și criminaliștii, iar bărbatul și femeia au fost duşi la Secția 25 pentru audieri.
Nu se știe dacă cei trei se cunoșteau de dinainte. Potrivit ultimelor informații, se pare că bărbatul primise acordul proprietarului garsonierei să locuiască temporar, pe parcursul acestei ierni.