8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Coliziune între un tren şi un autoturism în Enoşeşti

Olt: Coliziune între un tren şi un autoturism în Enoşeşti

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, astăzi, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 64, în localitatea Enoșești, județul Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Piatra-Olt.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 68 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, în timp ce se deplasa pe DN 64, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Enoșești, deși semnalele de culoare roșie ale semaforului electric erau în funcțiune, și a intrat în coliziune cu un tren ce se deplasa pe direcția Slatina către Craiova.

În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Conducătorul auto și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Pentru abaterea săvârșită, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 de lei. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS