3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentExplozie puternică într-un apartament situat la parterul unui bloc

Explozie puternică într-un apartament situat la parterul unui bloc

O explozie s-a produs, în noaptea de joi spre vineri, într-un apartament situat la parterul unui bloc din Piteşti, deflagraţia nefiind urmată de incendiu.

Proprietara, o femeie de 69 de ani, a fost transportată la spital, iar o altă femeie a primit îngrijiri după ce a suferit un atac de panică. Mai multe apartamente din acea scară de bloc au suferit pagube, informează News.ro.

”În jurul orei 03:50 pompierii de la Detaşamentul Piteşti au fost solicitaţi să intervină în cazul unui explozii neurmată de incendiu, care s-a produs într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Piteşti. În urma incidentului, proprietara locuinţei, o persoană se sex feminin în vârstă de 69 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost preluată şi transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a anunţat ISU Argeş.

O altă femeie a suferit un atac de panică

De asemenea, paramedicii SMURD au monitorizat o femeie care a suferit un atac de panică, neavând nevoie de transport ulterior la spital.

Pompierii sunt la locul deflagraţiei pentru a asigura măsurile specifice de prevenire şi stingere ale incendiilor, precum şi primul ajutor la nevoie. Totodată, Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti asigură măsuri de ordine, pentru sprijinirea intervenţiei pompierilor.

Au fost luate măsuri de evacuare a locatarilor

Potrivit Poliţiei Judeţene Argeş, au fost luate măsuri de evacuare a locatarilor.

Pompierii afirmă că, până în prezent, au fost constatate pagube însemnate la patru apartamente situate la parterul blocului, pe casa scării până la etajul 1 şi la un autoturism parcat în apropiere. Totodată, până acum au mai fost afectate uşor alte trei locuinţe de la etajele superioare ale aceleiaşi scări a blocului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS