O conductă de gaze care leagă Lituania şi Letonia a fost afectată vineri de o explozie, a declarat operatorul lituanian de transport de gaze Amber Grid.
O înregistrare video publicată de radiodifuzorul public lituanian LRT a arătat un incendiu care se manifesta la locul exploziei, în judeţul Panevezys din nordul Lituaniei, reansmite Mediafax.
Flăcările se ridicau la aproximativ 50 de metri în aer şi puteau fi văzute de la o distanţă de cel puţin 17 km, a relatat LRT.
„Investigăm cauza exploziei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Amber Grid.
Povilas Balciunas, şeful administraţiei publice din oraşul vecin Pasvalys, a declarat pentru Reuters că flăcările ardeau încă la ora 17.50 GMT. „Pompierii nu se luptă cu focul în acest moment, deoarece în prezent este o torţă mare de gaz şi orice efort de a-l stinge ar fi inutil, ar fi doar o risipă de apă”, a declarat Balciunas.
Pompierii se află în apropiere în cazul în care focul se extinde, a adăugat el. Poliţia se pregătea să evacueze un sat din apropierea locului, a relatat agenţia de ştiri baltică BNS. Nu au fost raportate răniţi sau decese, a adăugat BNS.