-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentJandarm găsit cu gâtul tăiat în garajul casei

Jandarm găsit cu gâtul tăiat în garajul casei

Un jandarm de la Gruparea Mobilă Constanţa a fost găsit, în această după-amiază, mort în garajul casei, cu gâtul tăiat. Medicii ajunși la locul tragediei au încercat să-l readucă la viață pe bărbatul de 40 de ani, însă efortul a fost în zadar, fiind declarat decedat. Prima ipoteză a oamenilor legii este că militarul ar fi încercat să se sinucidă.

Bărbatul de 40 de ani a fost găsit de un vecin, care a sunat imediat la numărul de urgență 112.

„În cursul acestei zile, în jurul orei 12.59 de minute, am fost solicitați să intervenim la un caz medical, în localitatea Lumina. Au fost alocate două ambulanțe SMURB – tip B2 și C, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. La locul solicitării a fost găsită o persoană de sex masculin în stop cardiorespirator. Imediat s-a început executarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat. Medicii au declarat decesul victimei”, a transmis ISU Dobrogea, conform observatornews.ro.

Jandarmul, găsit cu gâtul tăiat în garajul casei sale

„Astăzi, în jurul orei 13.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 40 de ani, ar fi fost găsit inconștient, într-o anexă a locuinței sale din comuna Lumina. 

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 40 de ani, din comuna Lumina. Acesta a fost găsit decedat, în garajul locuinței sale, prezentând o plagă tăiată la nivelul gâtului. Polițiștii sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorului militar din cadrul Parchetului Militar Constanța de pe lângă Tribunalul Militar București”, a informat IPJ Constanța.

Bărbatul fusese declarat apt la cea mai recentă evaluare psihologică

Potrivit unui mesaj transmis de Jarndarmeria Română, bărbatul fusese declarat apt la cea mai recentă evaluare psihologică.

„Cu profund regret, confirmăm vestea tragică a decesului colegului nostru, care a fost găsit în această după-amiază în garajul casei sale din Năvodari. Ne exprimăm regretul pentru pierderea sa și transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Jandarmul era subofițer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța și avea 40 de ani. La cea mai recentă evaluare psihologică a fost declarat apt.

Circumstanțele în care s-a produs evenimentul urmează să fie elucidate de către instituțiile abilitate. La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au fost dispuse, de urgență, verificări interne cu privire la cele întâmplate, urmând ca rezultatele să fie puse la dispoziția organelor abilitate. Dumnezeu să îl ierte!”, a transmis Jandarmeria Română.

Autoritățile continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia. Conform unor surse, jandarmul ar fi încercat să se sinucidă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS