0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRazie a polițiștilor doljeni prin baruri

Razie a polițiștilor doljeni prin baruri

O acțiune tip „Razie” a avut loc, în weekend, în intervalul orar 18.00-22.00, în localuri din județul Dolj. Razia a avut ca scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii au fost angrenați 267 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Alături de polițiști s-au aflat și 58 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Amenzi de aproape 100.000 de lei

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate aproximativ 1.150 de persoane, fiind verificate și controlate 153 de societăți comerciale, dar și 630 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 272 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 97.634 de lei, dintre care;

  • 193 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată,
  • 31 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
  • 44 la alte acte normative.
  • 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind confiscată suma de 2.732 de lei.

Pentru abaterile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, au fost reținute 21 de permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Totodată, forţele de ordine au constat în flagrant delict şi 15 infracţiuni, dintre acestea:

  • 5 la regimul rutier,
  • 4 infracţiuni de posesie de droguri pentru consum propriu,
  • 4 infracţiuni de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase,
  • 2 la alte acte normative.

Prinși cu obiecte periculoase asupra lor

Un bărbat de 47 de ani, din municipiul Craiova, a fost depistat în incinta unei săli de jocuri de noroc, situată pe strada Brestei, din municipiul Craiova, în timp ce avea asupra sa un briceag în lungime totală de 19,5 cm, cu lama de aproximativ 9 cm.

Un tânăr de 27 de ani, tot din municipiul Craiova, a fost depistat în incinta unei săli de jocuri de noroc, situată pe bulevardul 1 Mai, având asupra sa un briceag în lungime totală de 30 de cm, cu lama de aproximativ 15 cm.

Alţi doi tineri, de 22 şi 23 de ani, din municipiul Craiova, au fost depistați de forţele de ordine, în incita unor săli de jocuri de noroc, având asupra lor un briceag în lungime de 18 cm, un baston telescopic, metalic, în lungime de 64 de cm şi un spray iritant lacrimogen.

În toate cele patru situații au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Prinsă la volan sub influența substanțelor interzise

O tânără de 24 de ani a fost depistată de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada Brestei, din municipiul Craiova.

Aceasta a fost testată cu apartul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de metamphetamine. De asemenea, asupra tinerei a fost găsită o punguță transparentă în care se afla o substanță vegetală de culoare verde și două plicuri în care se afla o substanță pulverulentă de culoare albă, precum și o jumătate de țigară confecționată artizanal

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.

Minor, prins la volan

Un minor de 10 ani, din comuna Urzicuţa, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în localitatea Urzicuţan în autoturism cu aceasta fiind legitimată și o tânără, din localitate, în vârstă de 27 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar un bărbat de 27 de ani, proprietarul autoturimului, este bănuit că i-ar fi încredinţat minorului autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice.

Pe numele minorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS