-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr, rănit grav după ce a fost prins sub mașina pe care o repara

Un tânăr, rănit grav după ce a fost prins sub mașina pe care o repara

Un tânăr de 26 de ani din Baia Sprie, județul Maramureș, se află în stare gravă la spital, după ce a fost strivit sub propria mașină, pe care o repara.
Cricul a cedat în momentul în care bărbatul s-a băgat sub autoturism. A apucat să strige după ajutor, iar mama sa a sunat la 112. Până au ajuns salvatorii, vecinii au reușit să-l scoată pe bărbat de sub fiare.
Tânărul de 26 de ani era singur în garaj și încerca să-și repare mașina, pe care a ridicat-o pe un cric. Însă dispozitivul a cedat și autoturismul a căzut pe bărbat. Cu ultimele puteri, a reușit să strige după ajutor.
La scurt timp, au sosit şi echipajele de intervenţie.

Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: „Bărbatul a fost resuscitat la fața locului de către un echipaj SMURD, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.”

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru a afla cum s-a întâmplat totul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS