4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Percheziții la persoane care vând sau cumpără deșeuri feroase

Vâlcea: Percheziții la persoane care vând sau cumpără deșeuri feroase

Polițiștii vâlceni au efectuat astăzi patru percheziții la persoane care comercializează și colectează ilegal deșeuri feroase și neferoase.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat 4 percheziții, în județul Vâlcea (2), în municipiul București (1) și în județul Ilfov (1).

Activitățile au fost efectuate la domiciliile unor persoane care au derulat activități de colectare și comercializare de deșeuri feroase și neferoase, precum și la sediul, respectiv punctul de lucru al unei societăți comerciale.

Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului societății, într-un scop contrar intereselor acesteia.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate mijloacele de probă folosite la comiterea faptelor.

De asemenea, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul I.P.J. Vâlcea, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.

Prejudiciul cauzat este estimat la 20.000.000 de lei.

La activitate au participat criminaliști din cadrul Serviciul Criminalistic Vâlcea, luptători din cadrul Serviciul pentru Acțiuni Speciale Vâlcea,  polițiști din cadrul D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 1 – S.I.C.E., I.P.J. Ilfov – S.I.C.E., I.G.P.R. – S.I.A.S. și jandarmi din cadrul I.J.J. Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS