Un bărbat din Focşani a spart cu toporul ușa unui magazin, apoi a fugit. Când au venit poliţiştii peste el, a tăiat o ţeavă de gaz şi a vrut să provoace o explozie. Forţele de ordine au reuşit să-l imobilizeze, informează News.ro.
”În jurul orei 17.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în municipiul Focşani, un bărbat a intrat în incinta unui magazin având asupra sa un topor, a spart geamul uşii de acces, luneta unei maşini şi a folosit un spray lacrimogen”, a transmis, joi seară, IPJ Vrancea.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de ordine publică şi jandarmii, care au constatat că bărbatul intrase într-un imobil din apropierea magazinului.
”La vederea echipajelor de intervenţie, bărbatul a tăiat ţeava de gaze şi a folosit flacără deschisă. Luptătorii din cadrul SAS şi jandarmii sosiţi la faţa locului au pătruns în locuinţă, au imobilizat bărbatul de 41 ani şi l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Focşani”, a mai precizat sursa citată.
Bărbatul va fi internat într-o unitate medicală de specialitate.
De asemenea, la faţa locului s-au deplasat echipaje din cadrul ISU Vrancea şi reprezentanţi ai companiei de gaze.