6.4 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBărbatul care a vrut să arunce în aer locuinţa soţiei, condamnat la 15 ani de închisoare

Bărbatul care a vrut să arunce în aer locuinţa soţiei, condamnat la 15 ani de închisoare

Tribunalul Dolj a condamnat, ieri, la 15 ani şi 2 luni de închisoare un bărbat acuzat că a fabricat explozibil pentru a arunca în aer locuinţa soţiei sale, de care se despărţise. Inculpatul este acuzat şi de ameninţare şi trafic de droguri. În mai 2020, în timp ce fabrica explozibilul, bărbatul ar fi provocat o explozie în urma căreia el şi o persoană au fost răniţi. Pedeapsa cuprinde o alta, primită în alt dosar de trafic de droguri. Alţi doi inculpaţi din acest dosar, care au fost acuzaţi de trafic de droguri şi deţinere de droguri pentru consum propriu, au fost condamnaţi la 2 ani şi 8 luni, respectiv 3 ani şi o lună de închisoare.

Anchetatorii au stabilit că, începând din 2019, doi dintre inculpaţi au vândut droguri consumatorilor din judeţul Dolj. Al treilea a încercat să fabrice explozibil pentru a se răzbuna pe soţia sa.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu toamna anului 2019, doi dintre inculpați au comercializat droguri de risc (canabis) către mai multe persoane de pe raza județului Dolj, obținând importante sume de bani.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel de-al treilea inculpat a deținut droguri de risc pentru consum propriu și s-a aprovizionat cu articole pirotehnice, pe care le-a prelucrat în scopul obținerii de materie explozibilă.

La data de 28.05.2020, prin manipularea defectuoasă a acestora, inculpatul a provocat, la locuința sa, o explozie în urma căreia el şi o altă persoană au suferit numeroase leziuni. Din cercetări a reieșit faptul că inculpatul intenționa să folosească materia explozivă pentru a incendia locuința soției sale, de care era despărţit și căreia i-a adresat numeroase ameninţări cu moartea”, au precizat anchetatorii.

Doze de canabis şi articole pirotehnice, ridicate în urma percheziţiilor

Inculpaţi în acest dosar sunt doi bărbaţi, de 38 şi 31 de ani, din Călăraşi, respectiv Sadova, şi un tânăr, de 23 de ani, din Dăbuleni. În urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor, au fost ridicate mai multe doze de canabis, instrumente şi dispozitive de mărunţire şi porţionare a canabisului. Oamenii legii au găsit şi 171 de pachete de ţigări de contrabandă, dar şi 527 articole pirotehnice.

Pe 20 mai 2021, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați. Doi au fost acuzaţi de trafic de droguri de risc, efectuarea de operaţiuni cu produse psihoactive şi deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu. Al treilea a fost acuzat şi de amenințare și nerespectarea regimului materiilor explozive. Persoanele ameninţate au fost soţia, dar şi socrul bărbatului.

„În perioada martie–mai 2020, a ameninţat cu moartea şi cu incendierea locuinţelor persoanele vătămate, producându-le o stare de temere”, au mai susţinut anchetatorii.

Cea mai mare pedeapsă, 15 ani şi două luni de închisoare

Cei trei inculpaţi au fost deferiţi justiţiei în septembrie 2021. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat luni, pe 30 ianuarie.
Bărbatul acuzat că a vrut să incendieze locuinţa soţiei a fost condamnat la 15 ani şi două luni de închisoare. Pedeapsa cuprinde una de 13 ani şi două luni, primită în iunie 2022, într-un alt dosar de trafic de droguri.
Ceilalţi doi inculpaţi au fost condamnaţi la 2 ani şi 9 luni, respectiv la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpaţi şi procurori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS