Polițiștii Secţiei 1 Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 31 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în dimineaţa zilei de 30 ianuarie, ora 04.30, poliţiştii Secţiei 1 Craiova au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112, de către o femeie, de 33 ani, angajată a unei societăţi comerciale cu specific jocuri de noroc, situată pe strada Arieş, că, în jurul orelor 04.20, un bărbat ar fi distrus capacul de la caseta de bani a unui aparat tip slot machine, după care ar fi sustras-o, fugind într-o direcție necunoscută.
Polițiștii au identificat un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptei. Prejudiciul cauzat, respectiv suma de 12.230 de lei, a fost recuperat în totalitate.
Bărbatul a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.