12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Olt: Incendiu într-o gospodărie din Zănoaga

(VIDEO) Olt: Incendiu într-o gospodărie din Zănoaga

-

Pompierii Stației Stoenești și pompierii Detașamentului Caracal, cu două autospeciale de stingere, și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Dăneasa, sat Zănoaga pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.

În sprijin au acționat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgănești-Olt, cu o autospecială de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dăneasa, cu un buldoexcavator.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând posibilități de propagare la o locuință aflată în imediata apropiere.
Pe timpul intervenției, a fost extrasă o butelie, care prezenta pericol de explozie.
Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ două ore. În urma incendiului, au ars anexa și bunurile aflate în aceasta și a fost afectat acoperișul locuinței aflată în apropiere, pe aproximativ șase metri pătrați.

O persoană, cu atac de panică, a fost asistată de către echipajul SMURD la locul evenimentului și transportată la UPU Slatina. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost aragazul lăsat în funcțiune, nesupravegheat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

LDP şi-a prezentat utilajele pentru iarnă

Consiliul Județean (CJ) Dolj abordează sezonul rece cu avantajul...

ȘTIRI GdS