-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMilitar decedat în Baza 57 Mihail Kogălniceanu

Militar decedat în Baza 57 Mihail Kogălniceanu

Un militar din cadrul Forţelor Aeriene Române a decedat marţi, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, acesta fiind găsit de colegi în patul său, în stare de inconştienţă.

”Un gradat profesionist din cadrul Forţelor Aeriene Române a decedat, marţi, 14 februarie, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon şi se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu. Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi în stare de inconştienţă”, informează MApN.

Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat.

Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar Constanţa, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale.

Comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Caporalul avea 43 de ani şi era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, menţionează un comunicat al Ministerului Apărării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS