-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO româncă din Italia, terorizată de fostul iubit

O româncă din Italia, terorizată de fostul iubit

De mai bine de un an, o româncă din Italia, care lucrează ca barmaniță, este terorizată de fostul ei iubit. Recent, individul, care are 36 de ani, a incendiat mașina femeii.

Bărbatul – un român, fost polițist – a recurs la acest gest în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autoturismul, un Citroen C3, achiziționată în 2021, s-a făcut scrum în spatele blocului în care locuiește femeia, informează Il Gazzettino.

„A fost fostul meu iubit. Mă terorizează de un an. Amenință că ne va ucide pe mine și pe fetița mea de 5 ani, dacă nu mă întorc la el. Cu o zi înainte de a-mi da foc la mașină mi-a trimis un mesaj în care m-a întrebat: ‘Vrei acid pe față sau să-ți dau foc la mașină?'”, le-a declarat femeia carabinierilor.

Anul trecut, individul ar fi dat buzna în apartamentul fostei sale partenere și a amenințat-o pe aceasta cu un cuțit de bucătărie. Bărbatul fost arestat și a primit un ordin de restricție.

De frica fostului ei iubit, femeia s-a întors pentru trei luni în România. Din păcate pentru ea, individul nu s-a calmat.

„L-am denunțat deja, ce altceva ar trebui să fac? Sper să-l aresteze și să-l țină în închisoare. Mi-e teamă că mă va ucide și pe mine, și pe fetița mea”, a spus femeia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS