-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOfițer DGA, reținut pentru trafic de influență

Ofițer DGA, reținut pentru trafic de influență

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a unui ofițer DGA, pentru trafic de influență.

Radu Andronache, comisar șef de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție, a fost reținut, ieri, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență.

În perioada aprilie – mai 2021, Radu Andronache ar fi pretins, pentru sine, de la o persoană (martor în cauză) suma de 10.000 de euro din care a primit efectiv suma de 2.000 de euro, pentru a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra mai multor persoane cu putere de decizie de la București, din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște în vederea angajării persoanei respective și ulterior definitivării pe postul de asistent medical la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița.

Altă faptă a ofițerului

În perioada aprilie – mai 2021 – iunie 2022, inculpatul Andronache Radu ar fi pretins, pentru sine, de la același martor suma de 10.000 de euro din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 8.000 de euro, pentru a „rezolva” angajarea definitivă a soției martorului pe un post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Precizăm că, ambele „promisiuni” ale inculpatului s-ar fi materializat prin angajarea celor două persoane în unitățile medicale menționate mai sus.

Comisarului șef de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS