Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Prahova au fost solicitați în această dimineață să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs în urma unei explozii din comuna Izvoarele, sat Homorâciu.
Doi bărbați sunt în stare gravă, au arsuri de gradele I și II, după explozia urmată de incendiu. Cele două victime sunt:
- un bărbat de 65 de ani diagnosticat cu arsuri de gr. I și II pe 5% din suprafața corporală,
- un bărbat de 52 ani, diagnosticat cu arsuri de gr. I și II pe 30% din suprafața corporală.
Explozia s-a produs pe fondul unei acumulării de gaze.