0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Reținuți pentru furt calificat și conducerea unui vehicul cu numere false

(VIDEO) Reținuți pentru furt calificat și conducerea unui vehicul cu numere false

-

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au documentat activitatea infracțională a unei grupări, specializate în furturi din societăți comerciale din localitatea Brănești.

Astfel, în urma activităților investigativ – operative, a rezultat faptul că, persoanele care ar fi comis fapta din 12 ianuarie, sunt membrii unei grupări infracționale specializate în comiterea de furturi din magazine si agenții de pariuri, care acționau în 10 județe.

Județele unde acționau sunt:

  • Ilfov,
  • Călărași,
  • Giurgiu,
  • Dâmbovița,
  • Olt,
  • Argeș,
  • Prahova,
  • Teleorman,
  • Vâlcea,
  • Buzău.

În perioada 12 ianuarie 2023 – până în prezent, persoanele bănuite ar fi pătruns, pe timp de noapte, prin efracție, în mai multe societăți comerciale, de unde ar fi sustras bani, țigări și băuturi.

Prinși în flagrant

În noaptea de 28 februarie – 1 martie, ora 2.00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov i-au depistat, în flagrant delict, în localitatea Jilava, județul Ilfov, pe cei 4 bărbați, după ce aceștia au pătruns prin efracție în 3 societăți comerciale, din județul Giurgiu, de unde ar fi sustras mai multe baxuri cu țigări (aproximativ 1.100 de pachete), băuturi alcoolice, precum și bani din casele de marcat.

Unul dintre cei 4 bărbați era urmărit la nivel național.

La comiterea celor 3 infracțiuni de furt calificat, persoanele bănuite ar fi folosit un autovehicul, pe care ar fi montat plăcuțe cu numere de înmatriculare sustrase anterior.

Pentru întregirea probatoriului în cauză, la data de 1 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 5 percheziții, la punctul de lucru al unei persoane fizice autorizate și domiciliile celor 4 bărbați, unde au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă și un autoturism, care ar fi fost folosit la comiterea de infracțiuni.

În urma probatorului administrat, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de cei 4 bărbați, urmând ca aceștia să fie prezentați, la data de 2 martie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu numere de înmatriculare false.

Urmărirea penală este efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS