6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA fost eutanasiată la 16 ani după ce și-a omorât cei cinci copii

A fost eutanasiată la 16 ani după ce și-a omorât cei cinci copii

O mamă le-a tăiat gâturile celor cinci copii ai săi, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani. Femeia a cerut să fie eutanasiată.

mamă ucigașă
Femeia a cerut să fie eutanasiată

O femeie din Belgia, care și-a ucis cei cinci copii, a fost eutanasiată la cerere, la 16 ani distanță de la comiterea crimelor care au șocat o țară întreagă, a anunțat avocatul ei.

Genevieve Lhermitte avea 40 de ani când le-a tăiat găturile copiilor săi – un băiat și patru fete – cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, cu un cuțit de bucătărie.

Femeia a comis crimele în casa familiei din orașul Nivelles, pe 28 februarie 2007, în timp ce tatăl copiilor se afla în Maroc, în viztă la părinții săi, informează Daily Mail.

După ce și-a ucis copiii, femeia a încercat să se sinucidă prin înjunghiere, dar tentativa ei a eșuat. 

În 2008, Lhermitte a fost condamnat la închisoare pe viață.

Din 2019, ea se afla într-un spital de psihiatrie.

Recent, avocatul mamei criminale, Nicolas Cohen, 56 de ani, a confirmat informațiile apărute în presa locală conform cărora clienta sa ar fi murit prin eutanasiere la 16 ani distanță după ce și-a ucis copiii.

Înmormântarea ei a avut loc miercuri, 1 martie, potrivit site-ului de știri belgian Sudinfo, care a dezvăluit că aceasta a fost eutanasiată.

A servit prânzul alături de copiii ei, apoi i-a ucis

În ziua în care a comis crimele, Lhermitte a furat două cuțite dintr-un supermarket, apoi a mers acasă și a gătit pentru masa de prânz.

După ce a servit masa alături de copiii săi, femeia a încuiat ușa din față a casei sale și i-a ucis pe micuți.

Yasmine (14 ani), Nora (12 ani), Myriam (10 ani), Mina (7 ani) și Mehdi (3 ani) au fost uciși de mama lor.

Copiii belgieni le-au adus un omagiu micuților ucși de mama lor. Foto: Getty

La proces, ea a afirmat că și-a omorât copiii deoarece se simțea „disperată și prizonieră” în propira locuință, alături de micuți.

„Am pierdut toți copiii din vina mea. Nu au meritat ​​niciodată acest lucru. Voi suferi până la sfârșitul zilelor mele, aceasta este pedeapsa mea”, a mai spus femeia în fața magistraților.

Cele cinci crime comise de Genevieve Lhermitte și procesul care a urmat au zguduit Belgia.

În instanță, avocații mamei ucigașe au susținut că aceasta, care mergea în mod regulat la psihiatru, suferea de tulburări mintale, motiv pentru care ea nu avea de ce să fie trimisă în închisoare.

Cu toate acestea, după prezentarea unor expertize medicale contradictorii, juriul a găsit-o pe Genevieve Lhermitte vinovată de crimă cu premeditare și a decis că ea trebuie să fie condamnată la închisoare pe viață.

În 2010, Lhermitte a intentat un proces civil prin care a cerut ca fostul ei psihiatru să-i plătească până la 3 milioane de euro, susținând că, din cauza „lipsei lui de acțiune”, crimele nu au fost prevenite. După 10 ani în care nu a reușit să obțină succesul mult dorit, ea a renunțat la bătălia juridică. În 2021, ea ar fi încercat din nou să-și pună capăt zilelor, potrivit presei belgiene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS