16.7 C
Craiova
luni, 28 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCurtea de Apel Craiova, la gradul "Foarte Eficient"

Curtea de Apel Craiova, la gradul „Foarte Eficient”

Curtea de Apel Craiova a prezentat, ieri, în cadrul Adunării generale a judecătorilor, bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului 2022. Curtea de Apel Craiova îşi păstrează locul doi în ierarhia curţilor de apel la nivel naţional, după Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte volumul de activitate. În 2022, pe rolul instanţei a fost înregistrate 13.567 de cauze noi. La acestea se adaugă stocul de 3.546 dosare existent la 1 ianuarie 2022. În total, s-au soluţionat 13.271 dosare, rămânând un stoc de 3.842 de cauze.  

La şedinţa de bilanţ au participat reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, Procuror General la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dar şi echipele manageriale de la instanţele arondate Curţii de Apel Craiova.

Potrivit reprezentanţilor instanţei, Curtea de Apel Craiova îşi păstrează locul doi în ierarhia curţilor de apel la nivel naţional.

„Curtea de Apel Craiova şi instanţele din raza sa de competenţă au înregistrat la nivelul anului 2022 un număr de 187.790 dosare nou intrate, cumulând un rol total de 245.493 de cauze, în creştere comparativ cu anul 2021 cu 6,7%.

Curtea de Apel Craiova îşi păstrează locul doi în ierarhia curţilor de apel la nivel naţional, după Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte volumul de activitate, având o pondere de 8,1 % din totalul dosarelor aflate pe rolul instanţelor similare din ţară”, au precizat reprezentanţii instanţei.

Curtea de Apel Craiova, la gradul „Foarte eficient”

În ceea ce priveşte cauzele aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova, în anul 2022 a fost înregistrat un număr de 13.567 de cauze nou intrate. Împreună cu stocul de 3546 dosare existent la 1 ianuarie 2022, au cumulat un volum total de 17.113 cauze. Din acest total, s-au soluţionat 13.271 dosare, rămânând astfel la finele anului un stoc de 3.842 de cauze.  

„La o schemă de 99 posturi de judecători, încărcătura pe judecător în anul 2022 a fost de 194,7 cauze raportat la volumul de activitate efectiv şi de 519 de cauze la volumul adiţionat.

Analizată prin prisma tuturor indicatorilor de performanţă, activitatea judiciară a Curţii de Apel Craiova se încadrează la gradul  Foarte Eficient, indicatorii de eficienţă masurând cota procentuală corelativă gradului de eficienţă.

Astfel, Curtea de Apel Craiova se situează în categoria curţilor de apel al căror grad de performanţă este Foarte Eficient”, a mai transmis instanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS