Polițiștii din Pitești – Secția de Poliție Rurală Poiana Lacului au efectuat, astăzi, 8 percheziții domiciliare, la sediul unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de sustragerea de produse petroliere.
Patru persoane au fost reținute, în noaptea de 2 spre 3 martie, după ce au fost depistate în flagrant delict, în timp ce transportau produs petrolier, pe care l-ar fi sustras.
La data de 3 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești – Secția de Poliție Rurală Poiana Lacului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Băbana, Cocu, Bascov și Drăganu, la sediul unor societăți comerciale și la locuinţele unor persoane bănuite de de sustragerea de produse petroliere.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 10 ianuarie – 2 martie a.c., patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 52 de ani, ar fi sustras, la diferite intervale de timp, produs petrolier, pe care l-ar fi valorificat prin comercializarea către persoane juridice și persoane fizice din județul Argeș.
De asemenea, azi noapte, în urma activităților specifice desfășurate de polițiști, persoanele în cauză au fost depistate în flagrant delict, în timp ce transportau, cu o autoutilitară 4.000 de litri de produs petrolier, după ce l-ar fi sustras, prin intermediul unei instalații clandestine, dintr-o magistrală de transport.
În urma perchezițiilor, până la acest moment, au fost indisponibilizate 4 mijloace auto de transport folosite în activitatea infracțională (2 autoutilitare de 3,5 tone și 2 ansambluri cap tractor și remorcă) și 47.000 de litri de produs petrolier.