0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBihor: Mamă și fiu, morți într-un incendiu

Bihor: Mamă și fiu, morți într-un incendiu

O femeie și fiul ei au murit miercuri dimineața într-un incendiu care le-a cuprins locuința din localitatea Voivozi, județul Bihor, potrivit Mediafax.

Potrivit ISU Bihor, pompierii au fost sesizați miercuri dimineața de un localnic din Voivozi, comuna Popești, cu privire la producerea unui incendiu la casa mătușii sale. Acesta a spus că proprietara și fiul său, care suferea de un handicap locomotor, se aflau în interiorul casei cuprinse de flăcări.

Trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, dintre care două de stingere şi unul paramedici, au fost mobilizate la fața locului, fiind alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Popești (SVSU), care a intervenit cu o autospecială de stingere.

Sosiți primii, membrii SVSU Popești au procedat la localizarea incendiului care se manifesta deosebit de violent în dormitorul și holul locuinței. Pompierii militari au acționat simultan pentru stingerea focarelor și căutarea victimelor în interiorul casei inundate cu fum și gaze fierbinți.

Proprietara locuinței, de 65 de ani, și fiul ei, de 44 de ani, au fost găsiți morți.

În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de acumulatorul scaunului electric cu rotile, lăsat sub tensiune, nesupravegheat.

În urma incendiului au ars bunurile din dormitorul și holul casei și un cățel, degradându-se totodată din cauza fumului și a gazelor fierbinți, bunurile din sufrageria și baia casei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS