6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞi-a scos prezervativul intenţionat şi a fost condamnat

Şi-a scos prezervativul intenţionat şi a fost condamnat

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Țările de Jos, a fost condamnat, în premieră, pentru că și-a îndepărtat, în secret și fără acordul partenerei sale, prezervativul pe care îl folosea în timpul unui act sexual.

În vârstă de 28 de ani, Khaldoun F. a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce în timpul unei partide de amor și-a scos prezervativul fără să-și înștiințeze partenera, iar acest lucru a devenit un caz în premieră pentru juștiția din Țările de Jos.

Magistrații batavi au decis să-l condamne pe bărbat pentru „stealthing”

Așadar, magistrații batavi au decis, în premieră, să-l condamne pe bărbat pentru „stealthing” (n.r. – îndepărtarea sau deteriorarea fără consimțământ a prezervativului este practica prin care o persoană renunță la protecție în timpul actului sexual fără consimțământ, atunci când partenerul său sexual și-a dat acordul doar pentru sex protejat cu prezervativ. În cauză, victimele sunt expuse la potențiale boli cu transmitere sexuală (BTS), cum ar fi HIV/SIDA, sau la sarcini nedorite).

Bărbatul a pledat vinovat de constrângere la tribunalul din Rotterdam după ce și-a scos prezervativul în secret

Deși a fost condamnat, olandezul a fost absolvit, însă, de acuzația de viol. El a pledat vinovat de constrângere la tribunalul din Rotterdam după ce și-a scos prezervativul în secret, în ciuda faptului că femeia cu care era împreună a spus în prealabil că nu dorește să facă sex fără protecție.

Publicația Daily Mail a relatat că, după actul sexual, bărbatul i-a trimis un mesaj femeii și i-a spus că va fi „bine”.

Khaldoun a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare – ceea ce înseamnă că nu va trebui să facă închisoare dacă nu comite o altă infracțiune – și o amendă de 1.000 de euro, potrivit Daily Mail.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS