0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Nouă percheziții în Craiova și Șimnicu de Sus. Trei bărbați, reținuți

(VIDEO) Nouă percheziții în Craiova și Șimnicu de Sus. Trei bărbați, reținuți

-

Nouă percheziții în Craiova și Șimnicu de Sus la locuințele a trei bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 50 de ani.

Polițiștii doljeni au efectuat, ieri, 8 percheziții în Craiova și una în comuna Șimnicu de Sus.

Activitățile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere. Acest dosar este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

În luna august 2022, un bărbat de 37 de ani i-ar fi vândut un autoturism unui bărbat de 50 de ani, încasând de la acesta suma de 3.500 de euro.

În data de 20 septembrie 2022, în urma unei înțelegeri prealabile, vânzătorul, împreună cu un bărbat de 45 de ani, s-ar fi deplasat la locuința cumpărătorului. Aceștia i-ar fi solicitat acestuia cheia autoturismului și contractul de vânzare-cumpărare. După obținerea acestora ar fi rupt contractul și ar fi plecat cu cheia.

În cursul aceleiași zile, cei doi ar fi revenit la locul unde era parcat autoturismul și ar fi sustras autoturismul.

Răzbunarea cumpăratorului

În noaptea de 25/26 octombrie, cumpărătorul s-ar fi deplasat în comuna Șimnicu de Sus, unde vânzătorul deține o locuință. Prin folosirea de corpuri dure, cumpărătorul i-ar fi distrus ușa de acces în locuință.

Îîn noaptea de 05/06 noiembrie 2022, bărbatul de 50 de ani s-ar fi deplasat pentru a doua oară în localitatea Șimnicu de Sus. El ar fi distrus mai multe geamuri de la locuința bărbatului de 37 de ani.

În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate mai multe obiecte și înscrisuri, cinci persoane fiind conduse la audieri în baza mandatelor de aducere.

Cei trei protagoniști, reținuți

În baza cercetărilor efectuate și a probatorului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei trei, pentru 24 de ore, astfel:

  • bărbatul de 50 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere în formă continuată,
  • bărbații de 37 și 45 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Toți trei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, cei trei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Citește și: (VIDEO) Dolj: Reținut pentru furt și nerespectarea regimului armelorhttps://www.gds.ro/eveniment/2023-04-07/video-dolj-retinut-pentru-furt-si-nerespectarea-regimului-armelor/

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS