Un bărbat a fost împușcat accidental de vecinul său, potrivit IPJ Suceava. Bărbatul din localitatea Holda a murit, sâmbătă, împuşcat de vecinul său care încerca să sacrifice o bovină.
Azi dimineață, IPJ Suceava a fost sesizat prin SNUAU 112, că pe raza satului Holda, o persoană a fost rănită.
Din primele verificări s-a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.
Un bărbat de 37 de ani, localnic, a încercat să sacrifice într-o anexă a gospodăriei un taur, fiind ajutat şi de către un vecin.
Întrucât animalul a devenit agitat, a mers în casă şi a luat o armă de vânătoare pe care o deţine legal. El a efectuat un foc asupra animalului.
Glonţul a trecut prin corpul animalului, printr-un perete al anexei şi a lovit victima. Vecinul său de 33 de ani era poziţionat lângă peretele exterior al grajdului.
Cu toate eforturile echipajului SMURD a fost declarat decesul victimei.
Echipa operativă complexă formată din poliţişti și procuror continuă cercetările.
Citește și: Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru trafic internațional de droguri