0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Cluj: Două mașini, o autoutilitară și un autobuz, implicate într-un accident mortal

(VIDEO) Cluj: Două mașini, o autoutilitară și un autobuz, implicate într-un accident mortal

-


Două mașini, o autoutilitară și un autobuz au fost implicate luni dimineața într-un accident în zona comunei clujene Florești. O femeie a murit, iar alte două persoane au fost transportate la spital.

Conform IPJ Cluj, accidentul s-a produs pe DN1 E60, în afara localității Florești.

Conform primelor cercetări a reieșit faptul că o femeie de 55 de ani, care mergea spre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

În urma impactului, autoutilitara ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, aflat pe sensul ei de mers. Autoturismul condus de femeie a acroșat un autobuz care circula înspre Cluj-Napoca.

Potrivit ISU Cluj, într-unul dintre autoturisme două femei de aproximativ 50 de ani au rămas încarcerate. Victimele au fost extrase de pompieri.

În cazul uneia dintre acestea s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, medicii declarând decesul victimei.

Cealaltă femeie a fost transportată la spital. Ulterior a fost transportat la spital și un bărbat de aproximativ 45 de ani.

Niciunul dintre pasagerii din autobuz nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii spun că testările alcoolscopice făcute șoferilor implicați în accident au indicat rezultate negative.

Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri.

Citește și: Percheziții la persoane bănuite de braconaj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS