Un tânăr de 20 de ani a murit şi patru tineri de 19 ani au fost răniţi după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, marţi, pe şoseaua de centură a Sucevei, informează News.ro.
Autoturism s-a răsturnat, marţi, în afara părţii carosabile, pe şoseaua de centură din Suceava, pe tronsonul dintre Șcheia și Pătrăuți, în zona denumită „Zidul morţii”.
În maşină se aflau patru tineri, dintre care unul a rămas încarcerat, fiind scos de echipele de descarcerare.
O altă persoană a fost scoasă inconştientă din maşină.
”Patru dintre victime (tineri, toţi în vârstă de 19 ani) vor fi transportate la UPU Suceava. Persoana inconştientă, un tânăr de 20 de ani, a fost declarata decedată”, a transmis ISU Suceava.
Citeşte şi: Şef de tren înjunghiat de un pasager nervos