6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCadavrul unui bărbat, găsit în trenul de aterizare al unui avion

Cadavrul unui bărbat, găsit în trenul de aterizare al unui avion

Cadavrul unui bărbat, găsit în trenul de aterizare al unui avion. Cadavrul unui pasager clandestin a fost găsit pe Aeroportul Internaţional Amsterdam Schiphol, în trenul de aterizare al unui avion care a sosit de la Toronto, anunţă jandarmeria olandeză, relatează AFP, inforemază News.ro.

Avionul ”a făcut probabil alte escale”, la Lagos, în Nigeria, a declarat un purtător de cuvânt al Jandarmeriei regale.

Angajaţii au descoperit cadavrul unui bărbat

Angajaţii au descoperit cadavrul unui bărbat, luni dimineaţa, când au început să lucreze, în hangar, a precizat el.

Avionul, care aparţine companiei aeriene KLM, venea de la Toronto şi a făcut o escală la Lagos. ”O anchetă este în curs”, a anunţat Van Kapel. Acesta nu a fost în măsură să dea informaţii despre identitatea bărbatului sau să precizeze de unde şi-a început călătoria. ”Incidente ca acesta au loc sporadic”, a declarat el.

Un pasager clandestin a supravieţuit, în 2022, unui zbor de 9.000 de kilometri de la Johannesburg la Amsterdam. Era ascuns în trenul de aterizare al unui avion de transport de marfă.

În 2021, poliţia de forntieră a descoperit cadavrul unui nigerian în trenul de aterizare al unui avion care a sosit la Amsterdam-Schiphol.

Citeşte şi: Un autobuz care transporta 42 de pasageri a luat foc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS