4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcean arestat după ce și-a lovit concubina cu toporul în cap

Vâlcean arestat după ce și-a lovit concubina cu toporul în cap

Un vâlcean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a lovit concubina cu toporul în cap. Femeia a fost transportată la spital şi are nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.

Procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Acesta şi-a bătut iubita cu pumnii şi picioarele. El şi-a lovit concubina cu toporul în cap, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Femeia rănită a ajuns de urgenţă la spital.

“Pe 23 aprilie, în jurul orei 1.00, inculpatul se afla împreună cu concubina sa, în locuinţa din comuna Ghioroiu. Pe fondul unui conflict spontan, bărbatul a exercitat acte de violenţă asupra acesteia. El a lovit-o cu un topor în zona capului. Bărbatul a lovit-o şi cu palmele şi picioarele peste corp, provocându-i leziuni traumatice. Pentru vindecare femeia necesită 12 – 14 zile de îngrijiri medicale”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Bărbatul a fost reţinut inițial pentru 24 de ore. El a fost prezentat apoi Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citește și: (VIDEO) Un craiovean a fost reținut după ce a comis 4 infracțiuni rutiere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS