Două vagoane au căzut într-un râu,după ce un tren de marfă a deraiat joi în Wisconsin, lângă râul Mississippi. O persoană a fost rănită și două vagoane au ajuns în apă.
Deraierea trenului BNSF Railway a avut loc în apropiere de DeSoto, în jurul orei 12.15, a declarat compania de căi ferate pentru Fox News Digital.
În vgoane se aflau materiale periculoase despre care se crede că sunt baterii. Acestea au fost izolate și nu reprezintă o amenințare pentru cetățeni.
„Două dintre cele trei locomotive și un număr necunoscut de vagoane care transportau mărfuri de tot felul au deraiat pe malul râului Mississippi”, potrivit BNSF. „Linia ferată principală este blocată în ambele direcții și nu este disponibilă”. Toți membrii echipajului sunt în siguranță, iar unul dintre ei a fost preluat de medici.
BNSF a declarat că personalul companiei se afla în drum spre fața locului și că cauza incidentului este în curs de investigare.
Citește și: Camioanele sunt interzise pe Autostrada Soarelui și pe două drumuri naționale