O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident produs între Caransebeş şi Lugoj. În accident au fost implicate un autotren, o furgonetă cu remorcă ce transporta cai şi alte trei autoturisme, transmite News.ro.
Evenimentul rutier a avut loc duminică, pe DN 6, la kilometrul 470+300 de metri, în apropierea localităţii Constantin Daicovici, judeţul Caraş-Severin
„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SAJ şi un echipaj IPJ. De asemenea, a fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeş”, a transmis ISU Caraş-Severin.
O mașină a fost aruncată sub TIR, potrivit publicației locale Caon.ro.
În urma accidentului, patru persoane au fost transportate la spital cu traumatisme, iar o victimă este decedată. Circulaţia era oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate în zonă.
Citește și: Un minor a intrat cu o mașină furată într-un stâlp, ucigându-și doi prieteni