Un bărbat care ș-a tăiat piciorul cu motocoasa a strigat o oră după ajutor. El a fost adus la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iaşi cu tot cu piesa utilajului blocată în picior, potrivit Agerpres.
Bărbatul, originar din comuna ieşeană Şipote, se afla pe un câmp. La un moment dat a manevrat greşit motocoasa și și-a amputat complet gamba unui picior.
„Pacientul, în vârstă de 73 de ani, a suferit o fractură deschisă cu amputaţie completă a gambei drepte. A stat singur în câmp aproximativ o oră până l-a auzit cineva. A fost preluat cu tot cu piesa de la motocoasă, neputând îndepărta ţesutul muscular din piesa ce se mai ţinea de membrul inferior. Pacientul este stabil, conştient, cooperant”, au declarat cadrele medicale.
Bărbatul a fost stabilizat în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale.
Citește și: Un mort și trei răniți într-un accident cu cinci mașini