5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi un rănit după ce un şofer s-a răsturnat cu maşina

Un mort şi un rănit după ce un şofer s-a răsturnat cu maşina

O femeie a murit, miercuri, iar fiul ei a fost rănit după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Soţul femeii, care conducea maşina, a refuzat transportul la spital, scrie News.ro.

Accidentul a avut loc miercuri după-amiază pe raza comunei botoşănene Roma.

”O femeie a decedat, iar fiul ei a ajuns la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe raza comunei Roma. În eveniment a fost implicat un singur autoturism”, a transmis, miercuri seară, ISU Botoşani.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, una de descarcerare şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD.

”Aceştia au găsit autoturismul răsturnat pe cupolă, iar interior, pe bancheta din spate, era o femeie. Soţul şi fiul acesteia, aflaţi în maşină în momentul producerii accidentului, au ieşit singuri din autoturism. Femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost scoasă din autovehicul de către pompieri. Aceasta avea leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul”, a mai precizat sursa citată.

Potrivit pompierilor, fiul femeii, de 27 de ani, a fost preluat şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Soţul a refuzat să fie dus la spital.

Pompierii au asigurat şi măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.

Citește şi: Se strâng bani pentru refacerea casei arse la Tismana

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS