16.8 C
Craiova
duminică, 16 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljProfesor de la Liceul de Arte din Craiova, suspectat de proxenetism

Profesor de la Liceul de Arte din Craiova, suspectat de proxenetism

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au cerut, fără succes însă, arestarea preventivă a unui bărbat de 35 de ani, profesor de sport la Liceul de Arte din Craiova. Potrivit oamenilor legii, bărbatul este suspectat de comiterea a patru infracţiuni de proxenetism, în perioada 2013-2017. Mai exact, profesorul este acuzat că, folosind metoda „lover boy”, ar fi determinat patru femei să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia. De pe urma lor ar fi obţinut aproximativ 70.000 de euro, mai susţin anchetatorii.

Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că faptele ar fi fost comise în perioada 2013-2017.
„În fapt, bărbatul este bănuit că în perioada 2013 – 2017, folosindu-se de metoda „lover boy” şi speculând starea de vulnerabilitate a patru femei din judeţul Dolj, le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia, sumele de bani astfel obţinute, aproximativ 70.000 de euro, fiind însușite de bărbat”, au precizat poliţiştii.

Miercuri, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului, din Craiova. Oamenii legii spun că, în urma percheziţiei, au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Cerere de arestare respinsă de Judecătoria Craiova

Tot miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au reţinut pe craioveanul de 35 de ani. Bărbatul este acuzat de comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată (patru acte materiale).
Ieri, bărbatul a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins solicitarea procurorilor şi a dispus punerea în libertate a bărbatului de 35 de ani. Se pare că trei dintre cele patru acte materiale s-au prescris între timp.
Avocatul bărbatului a precizat pentru GdS că instanţa nu a dispus nici o măsură preventivă.

„Instanţa de judecată a apreciat că nu prezintă nici un grad de pericol pentru ordinea publică, că probele administrate în faza de urmărire penală nu conduc la concluzia că ar fi vinovat de săvârşirea faptelor. Totodata, instanţa a considerat că nu este oportună şi nici necesară luarea altei măsuri preventive pentru clientul meu”, a precizat avocatul Laurenţiu Stanca.

Ce spune conducerea Liceului de Arte

Conducerea Liceului de Arte a aflat din presă că profesorul de sport a fost reţinut. „Domnul profesor Cosmin Marcea predă Educaţie Fizică şi Sport la noi la liceu. Este cadrul didactic suplinitor, unul dintre cei aproximativ 150 de profesori ai noştri, angajaţi în acest an şcolar. Dumnealui are contract de muncă pe perioadă determinată încheiat cu liceul nostru, înepând din anul 2017. Eu sunt director din 2021. De atunci până acum conducerea şcolii nu are cunoştinţă de vreo faptă sau vreun conflict în care să fi fost reclamat. Nimeni nu a înaintat vreo sesizare care să facă referire la vreo formă de comportament inadecvat. Nu am fost informat că ar fi fost reţinut de poliţie, am aflat din spaţiul public. Dumnealui s-a învoit pentru ieri şi astăzi. A motivat că are nişte probleme de familie“, a declarat Eduard Gegiu, directorul Liceului de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova.

ISJ Dolj a dispus asigurarea suplinirii la orele de sport

Conducerea Inspectoratlui Şcolar Judeţean(ISJ) Dolj a explicat, înainte de decizia instanţei, că s-a dispus asigurarea suplinirii la ore a profesorului de sport.
„Am fost informat de către directorul unităţii de învăţământ cu privire la faptul că profesorul suplinitor de sport a fost reţinut pentru proxenetism. Am dispus asigurarea suplinirii la ore a cadrului didactic”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.

După decizia instanţei de judecată, profesorul se poate întoarce la catedră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS