5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei accidente în trei ore în Mehedinți

Trei accidente în trei ore în Mehedinți

În ultimele trei ore, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină la trei accidente rutiere.

Pentru salvarea victimei primului accident rutier, produs în Butoiești, au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul stației Strehaia.
În accident a fost implicat un autoturism, care a fost acroșat de un tren de călători. La sosirea pompierilor, persoana, aflată în autoturism, se evacuase.
Salvatorii i-au acordat primul ajutor bărbatului, de 51 de ani, care prezenta politraumatisme. Acesta a fost transportat, în stare de conștiență, la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu-Severin.

Cel de-al doilea accident a avut loc pe DN 6, pe raza localității Arginești, unde un autoturism a intrat într-un parapet.
Un echipaj de pompieri din cadrul Stației Strehaia a intervenit de urgență pentru evacuarea victimei din autoturism și acordarea primului ajutor medical. Tânărul, de 27 de ani, se afla în stare de inconștiență, însă prezenta semne vitale. Acesta a fost predat unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, fiind transportat la Centrul de Primiri Urgențe Filiași.

Cel de-al treilea accident s-a produs în municipiul Drobeta Turnu-Severin, între două autoturisme, la intersecția străzilor Mareșal Averescu cu Independenței.
La locul evenimentului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin.

S-a ingtervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
În urma accidentului, două persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele medicale SMURD și SAJ. O femeie, de 75 de ani, conștientă și cooperantă, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe. Cea de-a doua a refuzat transportul la spital.

Citește și: (VIDEO) Un mehedințean a scăpat cu viață după ce l-a lovit trenul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS