1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFetiţă de zece luni, moartă după ce bunica a intrat cu mașina într-un cap de pod

Fetiţă de zece luni, moartă după ce bunica a intrat cu mașina într-un cap de pod

O fetiţă de zece luni a murit sâmbătă, într-un accident rutier produs în judeţul Argeş. Maşina condusă de bunica ei a ieşit de pe drum, a căzut într-un şanţ şi a lovit un cap de pod, scrie News.ro.

Pompierii şi poliţiştii din Argeş au intervenit, sâmbătă, la un accident rutier produs pe raza localităţii Mălureni.

”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş s-a stabilit că o femeie, de 39 de ani, din Muşăteşti, care conducea un autoturism pe DJ 703i, din direcţia Piteşti către Muşăteşti, în localitatea Mălureni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi rulat pe şanţul pentru scurgerea apelor pluviale şi ar fi acroşat un cap de pod”, a anunţat IPJ Argeş.

În autoturism se aflau șoferița, nora acesteia și fiica ei de 10 luni (pe care o ţinea în braţe pe bancheta din spate) şi un băiat de 13 ani.

”Fetiţa de 10 luni, care era inconştientă în urma accidentului, împreună cu mama sa, au fost preluate de către şeful Postului de Poliţie Mălureni, în vederea deplasării în întâmpinarea ambulanţei solicitate la caz”, au mai precizat poliţiştii.

De asemenea, în urma impactului, băiatul de 13 ani a fost rănit. Acesta a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la Spitalul de Pediatrie.

În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, fetiţa de 10 luni a decedat la spital.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Citește și: Și-a împușcat iubita în cap pentru că a făcut avort

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS