4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGabriel Oprea a fost achitat definitiv în ”dosarul Limuzina”

Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în ”dosarul Limuzina”

Gabriel Oprea – achitat definitiv în dosarul DIPI privind folosirea unui autoturism de lux. Fostul ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat definitiv în dosarul mașinii de lux care a fost cumpărată de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Decizia finală vine după ce, în 2021, Oprea a fost achitat în primă instanță de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DIPI deține un fond operativ care poate fi folosit numai pentru acțiuni ale ofițerilor sub acoperire

DIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, deține un fond operativ. Acesta poate fi folosit numai pentru acțiuni ale ofițerilor sub acoperire, de exemplu, pentru plata unui informator.

Dar Gabriel Oprea, ca ministru de interne, a dispus alocarea a 400.000 de lei de la bugetul ministerului către acest fond operativ. Cu acești bani a fost cumpărat un autoturism AUDI 8, potrivit stirileprotv.ro.

DNA l-a acuzat pe Oprea de abuz în serviciu

Mașina a ajuns apoi la cabinetul ministrului de Interne să îl transporte acasă ori la întâlniri. DNA l-a acuzat pe Oprea de abuz în serviciu.

Curtea Constituțională a decis, însă, că abuzul în serviciu este faptă penală doar dacă a fost încălcată o lege sau o ordonanță de urgență. În cazul lui Oprea, procurorii nu au menționat în rechizitoriu despre ce act este vorba.

Citeşte şi: Noul președinte al Turciei va fi ales în al doilea tur de scrutin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS