7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMinor spărgător de maşini, după gratii

Minor spărgător de maşini, după gratii

Judecătoria Craiova a dispus, sâmbătă, arestarea unui minor de 17 ani, din Craiova, acuzat de 22 de furturi din autoturisme. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi alţi patru minori, autori ai mai multor spargeri de autoturisme. În aprilie şi în mai, acelaşi minor a fost deferit justiţiei în două dosare penale. În ambele dosare este acuzat de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Cercetările în acest dosar au fost începute de oamenii legii după ce o minoră de 14 ani a fost prinsă în flagrant, în timp ce fura bunuri dintr-un taxi.
„În noaptea de 15 mai, ora 03.20, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112 de un un tânăr, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că mai multe persoane încearcă să-i sustragă bunuri dintr-un autoturism echipat taxi. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, ocazie cu care a fost identificată o minoră în vârstă de 14 ani, din municipiul Craiova, celelalte persoane reuşind să fugă. În fapt, aceştia sunt bănuiţi că prin spargerea geamului, ar fi pătruns în interiorul autoturismului de unde ar fi încercat să sustragă bunuri”, au precizat poliţiştii doljeni.
Asupra minorei a fost găsit un sac de rafie în care se aflau mai multe telefoane mobile, tablete şi dispozitive auto. Ulterior, poliţiştii au identificat în zonă şi alte autoturisme ce prezentau urme de forţare.

Minor spărgător de maşini, arestat preventiv

Ieri, poliţiştii au comunicat că au fost identificaţi toţi suspecţii implicaţi în furturile din autoturisme. Este vorva de cinci minori cu vârstele cuprinse între 11 şi 17 ani. Printre ei se află şi tânăra de 14 ani.
„În continuarea cercetărilor privind prinderea în flagrant delict a unei minore în vârstă de 14 ani, din municipiul Craiova, în timp ce sustrăgea bunuri din autoturisme, în noaptea de 14/15 mai, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și Secției 2 Poliție Craiova, au identificat alți patru minori bănuiți că ar fi participat la comiterea furturilor.

În fapt, cei cinci minori, cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani, toți din municipiul Craiova, sunt bănuiți ca în noaptea de 14/15 mai, ar fi sustras bunuri din 22 de autoturisme”, mai spun oamenii legii.
În cursul zilei de vineri, minorul de 17 ani a fost reţinut pentru comiterea a 22 de infracţiuni de furt. Sâmbătă, minorul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Judecaţi pentru infracţiuni de furt calificat

În prezent, acelaşi minor este judecat în alte două dosare penale privind comiterea unor infracţiuni de fort. Ambele dosare se află pe rolul Judecătoriei Craiova, în procedură de cameră preliminară. Nici minora de 14 ani nu este la primul conflict cu legea penală. În februarie, anul acesta, a fost condamnată într-un dosar de tâlhărie calificată. Instanţa a dispus faţă de minoră măsura asistării zilnice pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dolj. Hotărârea instanţei nu a fost atacată cu apel de minora condamnată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS