Poliția din Târgu Jiu caută un bărbat care a abandonat, sâmbătă, trei cățeluși în dreptul unui imobil situat pe strada Jiului.
Cei trei pui de câine, de rasă comună, au vârsta de aproximativ 3-4 zile.
Bărbatul a fost înregistrat de camerele de supraveghere amplasate în zonă. El s-a deplast cu un ATV până în dreptul imobilului respectiv, iar acolo a abandonat cățelușii.
Poliția face un apel la cetățeni să îi sprijine în identificarea bărbatului care i-a abandonat pe cei trei pui de câine, pentru a putea fi tras la răspundere penală.
Alungarea/abandonarea animalelor a căror existență depinde de îngrijirea omului constituie infracțiune. Este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală și confiscarea câinilor.
Citește și: Castraveții din Pogoanele trebuie retrași imediat de pe piață