-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAdolescenţi salvaţi de jandarmi după ce s-au întâlnit cu ursul

Adolescenţi salvaţi de jandarmi după ce s-au întâlnit cu ursul

Adolescenţi salvaţi de jandarmi după ce s-au întâlnit cu ursul. Jandarmii argeşeni au intervenit, luni, pentru recuperarea a trei adolescenţi. Aceştia care s-au întâlnit cu un urs, într-o zonă împădurită din comuna Mărăcineni. S-au refugiat în podul unei case părăsite.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Argeş, după ce au fost surprinşi de urs, cei trei adolescenţi, cu vârste de 17 şi 18 ani, au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au cerut ajutor, fiind declanşată imediat o intervenţie pentru salvarea acestora.

„Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Argeş, împreună cu un echipaj SMURD şi cu autorităţile locale s-au deplasat la faţa locului şi, folosind semnalele acustice şi luminoase, au reuşit să îndepărteze ursul. Cei trei adolescenţi au fost coborâţi în siguranţă şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Însă, după cum au mărturisit, nu vor uita uşor experienţa trăită”, se arată în comunicatul IJJ Argeş, potrivit Agerpres.

Jandarmii argeşeni au intervenit la peste 50 de apeluri care semnalau prezenţa urşilor în zonele populate

Doar de la începutul sezonului cald şi până în prezent, jandarmii argeşeni au intervenit la peste 50 de apeluri 112 care semnalau prezenţa urşilor în zonele populate.

Jandarmii le reamintesc oamenilor să evite, pe cât posibil, apropierea de animalele sălbatice. În caz de pericol, trebuie să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112. 

Citeşte şi: Căprioară, surprinsă între blocuri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS