3.4 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAsistent medical, cercetat pentru luare de mită

Asistent medical, cercetat pentru luare de mită

Sorin Ioan Crăciun, asistent medical din Oradea, este cercetat pentru pentru șapte infracțiuni de trafic de influență.

Bărbatul era asistent la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea. Ulterior era în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor (după preluarea de către acesta a celei dintâi unități spitalicești).

Potrivit procurorilor DNA, fostul asistent a primit mită aproape 30.000 de euro.

În perioada 2020 – 2022, în timpul pandemiei de COVID-19, inculpatul Crăciun Sorin Ioan ar fi pretins și primit de la 7 (șapte) persoane sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 13.500 euro.

În total acesta ar fi primit 29.500 de euro, precum și alte foloase necuvenite. El a lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor factori decidenți din conducerea celor două spitale.

Fostul asistent a promis că-i va determina pe aceștia să faciliteze încheierea unor contracte de muncă, pe o perioadă nedeterminată, pe numele acestor persoane. Aceștia își doreau să ocupe posturi de asistent medical și infirmier.
Până în prezent, cele 7 (șapte) persoane nu au fost angajate pe posturile pentru care ar fi remis inculpatului sumele de bani și foloasele respective.

Inculpatului Crăciun Sorin Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.

Citește și: (VIDEO) Vâlcea: 2 bărbați, cercetați pentru că pescuiau ilegal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS