-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDesigner român, găsit spânzurat

Designer român, găsit spânzurat

Stephan Pelger, designer de modă român, a fost găsit spânzurat în apartamentul său din Bucureşti. Acesta avea 44 de ani. Potrivit primelor informaţii, trupul acestuia ar fi fost descoperit de un vecin. 

Poliţiştii au fost sesizați joi după-amiază, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. Potrivit unor surse, este vorba despre designerul de modă Stephan Pelger, în vârstă de 44 de ani. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul acestuia, conform observatornews.ro

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai cunoscuţi designeri de modă din România

Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai cunoscuţi designeri de modă din România şi a creat de-a lungul timpului articole vestimentare pentru mai multe vedete. Acesta s-a născut în Braşov şi a urmat cursurile Institutului de Modă de la Viena.

Se pare că acesta se lupta cu depresia de ani de zile. În urmă cu doar două zile, creatorul de modă a scris un mesaj pe reţelele sociale adresat tatălui său decedat.

De asemenea, designerul se confrunta cu o insomnie cronică, iar de curând a afirmat: „Insomnia şi-a pus amprenta pe toate aspectele vieţii mele”.

În 2018, la Cannes, a fost agresat şi jefuit de două femei, fapt care l-a marcat puternic.

Citeşte şi: Trenurile Soarelui, legături directe din toată ţara cu litoralul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS