-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn copil şi doi adulţi, transportaţi la spital în urma unui accident produs pe A1

Un copil şi doi adulţi, transportaţi la spital în urma unui accident produs pe A1

Un copil de cinci ani şi doi adulţi au fost transportaţi la spital, marţi după-amiază, în urma unui acident produs pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la intrarea în Capitală. Au fost implicate cinci autoturisme. Traficul este restricţionat pe sensul de intrare în Bucureşti.

Accidentul s-a produs pe A1, în zona localităţii Dragomireşti Vale.

Au fost implicate cinci autoturisme

Potrivit ISU Giurgiu, în eveniment au fost implicate cinci autoturisme, în care se aflau conducătorii auto şi şase pasageri. Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov cu o descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM), conform news.ro.

Paramedicii au preluat un băieţel de cinci ani, conştient şi cooperant. I-au acordat primul ajutor până la sosirea UTIM care l-a transportat, însoţit de tatăl său, la un spital din Capitală.

Alte două persoane rănite, o femeie în vârstă de 33 de ani şi un bărbat de 37 de ani, au fost transportate cu ambulanţele SMURD la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. Cazul a rămas în atenţia poliţiei pentru cercetări.

Citeşte şi: Câte paturi de spital finanțează Ministerul Sănătății în fiecare județ 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS