11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Băut și fără permis, un tânăr a intrat cu mașina într-un cap de pod

Olt: Băut și fără permis, un tânăr a intrat cu mașina într-un cap de pod

Băut și fără permis, un tânăr, de 18 ai, din Slatina, a intrat cu mașina într-un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat în decor.

Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 4.00, pe DJ 546 în localitatea olteană Curtișoara.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din municipiul Slatina. Din cauze ce urmează a fi stabilite, a părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se în afara părții carosabile.

Polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. A fost întocmit un dosar penal pentru:

  • vătămare corporală din culpă,
  • conducerea unui vehicul fără pemis de conducere,
  • conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește și: S-a răsturnat cu mașina la ieșirea din Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS