7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPericol pe străzile din Dolj: Alți șoferi, depistați băuți și drogați

Pericol pe străzile din Dolj: Alți șoferi, depistați băuți și drogați

Polițiștii doljeni au anunțat, într-un comunicat, că mai mulți șoferi au fost depistați la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor în acest weekend.

Depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

În dimineața zilei de 16 iunie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Filiași au depistat un tânăr, de 23 de ani, din județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, din orașul Filiași. Întrucât prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța benzodiazepină.

În cauză, s-a întocmit dosar pensal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Depistați la volan sub influența alcoolului

În seara zilei de 16 iunie, ora 20.06, polițiști din cadrul Secției nr.3 Poliție Rurală Bucovăț au depistat un bărbat din comuna Vela, în timp ce conducea băut un autoturism pe DC 63.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 17/18 iunie, polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au depistat un tânăr, de 25 de ani, din județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 604 B. Și acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

A condus un moped neînmatriculat și s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice

În noaptea de 18 iunie , ora 03.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, în timp ce conducea un moped pe Bulevardul de Centură, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că mopedul condus este neînmatriculat.

Întrucât prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citește și: Doljenii din Grecești primesc conserve și apă 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS