5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimarul din Mangalia, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Primarul din Mangalia, trimis în judecată pentru abuz în serviciu


Primarul din Mangalia a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Prejudiciul depășește 10 milioane de lei, conform DNA.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Radu Cristian, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia. Acesta este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată.

În același dosar au fost trimiși în judecată și:

  • Petrina Boiță, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Romulus Dumitrana, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
  • Didi George Călin, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Daniel Vlădescu, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Diana Ionela Fotin, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • Maria Negru, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia, avocat în cadrul Baroului București,

Acuzele procurorilor

În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, Radu Cristian ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de avocatul Baroului București, 95 de contracte. Obiectul contractelor:

  • asistenţa juridică,
  • reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

O parte dintre acestea ar fi fost încheiate deși Primăria Mangalia avea deja contracte de asistenţă juridică cu o altă firmă de avocatură. În aceste contracte ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.

Procurorii susțin că primarul ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici. Aceștia ar fi întocmit și semnat diverse acte, pentru achiziția serviciilor judiciare menționate mai sus.

Primăria Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei și nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS