0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Percheziții la persoane bănuite de braconaj

Vâlcea: Percheziții la persoane bănuite de braconaj

Polițiștii vâlceni au efectuat, astăzi, 8 percheziții la locuințele unor persoane din județul Vâlcea și București bănuite de braconaj.

În perioada 2020 – 2023, persoanele bănuite ar fi braconat atât ziua, cât și noaptea, la speciile de mistreț și cervide. Toul se întâmpla într-un fond de vânătoare din județul Vâlcea.

Bănuiții nu ar fi respectat regimul armelor și munițiilor, în sensul în care ar fi efectuat operațiuni ilegale de încărcare a cartușelor de vânătoare și ar fi efectuat, în repetate rânduri, uz de armă letală, fără drept, pe același fond de vânătoare. Două dintre persoanele cercetate ar fi desfășurat acte de braconaj piscicol, pe cursul râului Olt, la diferite specii de pește.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor:

  • 19 arme de vânătoare de diferite calibre,
  • o armă neletală de tir sportiv,
  • 103 cartușe de vânătoare calibru 12 și 16,
  • 45 de cartușe de vânătoare calibru 12, confecționate artizanal,
  • 8 cartușe calibru 5,6, deținute fără drept,
  • 16 trofee de cervide,
  • 3 dispozitive de iluminare pe timp de noapte.
  • 3 sertizatoare pentru confecționarea artizanală a muniției,
  • 200 de grame de pulbere explozivă,
  • 83 de capse folosite pentru confecționarea artizanală a muniției,
  • 7 telefoane mobile,
  • o cameră mobilă de supraveghere.

8 persoane sunt cercetate

De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor legale de păstrare a armelor și munițiilor, urmând a fi aplicate două măsuri complementare de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme.

În cauză, se efectuează cercetări față de 8 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept.

La percheziții au participat:

  • Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase,
  • Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului de Investigații Criminale – I.P.J. Vâlcea,
  • polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase din județele București, Sibiu, Prahova, Argeș și Dâmbovița.

Citește și: Încă doi elevi vâlceni au 10 la Evaluarea Națională, după contestații

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS