4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRazie pe străzi și-n localuri din Dolj

Razie pe străzi și-n localuri din Dolj

Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00-02.00, în județul Dolj a fost organizată o acțiune tip „Razie”,cu efective mărite.

Acțiunea s-a derulat pentru:

  • asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică,
  • creșterea gradului de siguranță rutieră,
  • prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii au fost angrenați 219 polițiști din cadrul::

  • structurilor de ordine publică,
  • poliție rutieră,
  • investigații criminale,
  • investigarea criminalității economice,
  • arme, explozivi și substanțe periculoase,
  • luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Alături de polițiști s-au aflat și 68 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Sancțiuni de peste 105.000 de lei

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc. Au fost verificați și șoferii care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate și legitimate aproximativ 1.200 de persoane. Au fost verificate și controlate 117 societăți comerciale, dar și 634 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 208 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 105.595 de lei. Ca măsură complementară, la regimul rutier, au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, forţele de ordine au constat în flagrant delict şi 10 infracţiuni.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Exemple

  1. Un tânăr de 28 de ani a fost depistat de polițiști, pe strada Elena Farago, din municipiul Craiova, având asupra sa o țigaretă confecționată artizanal, în care se afla o substanță vegetală de culoare verde oliv.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.

  1. Un tânăr de 28 ani, din localitatea Ciupercenii Noi, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate, având o alcoolemie de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolui sau a altor substanțe.

  1. Tot în localitatea Ciupercenii Noi a fost depistat un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce transporta cantitatea de 2534 de țigarete fără timbru fiscal.

Țigaretele au fost indisponibilizate de polițiști, fiind întocmit dosar penal.

  1. Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Giurgița, a fost fost depistat în timp ce conducea un autoturism, în localitate, fără a deține permis de conducere.

Și în această cauză a fost întocmit dosar penal.

Citește și: O femeie de 30 de ani, arestată preventiv după ce a lovit-o pe mama concubinului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS