Un muncitor, de 49 de ani, a murit, vineri, după ce a fost prins sub un lift în interiorul minei Băiţa din Bihor. El făcea lucrări de reparaţii la ascensorul care deserveşte mina.
Incidentul a fost anunţat vineri, la ora 12.08. La mina Băiţa au fost trimise de urgenţă două echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Ştei şi elicopterul SMURD.
Pompierii au fost sesizați vineri la prânz că un bărbat a fost prins sub un lift, în Mina Băița.
La fața locului au fost trimise o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD și elicopterul SMURD.
Paramedicii au acordat victimei, care fusese adusă la suprafață de mineri, primul ajutor calificat și au transportat-o, în stare gravă, la Nucet, pentru a o preda echipajului medical de pe elicopterul SMURD.
Bărbatul a intrat ulterior în stop cardio-respirator. În pofida manevrelor de resuscitare efectuate, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.
Citeşte şi: Băiat de 14 ani, înjunghiat de un adolescent în timp ce se plimba cu prietena